English Español Français Deutsch Italiano Český Polski Русский Română Українська Português Eesti 中文 日本

Cunoștințe contemporane despre Dumnezeu, evoluție și sensul vieții umane.
Metodologia dezvoltării spirituale.

 
Evoluţia Sa şi noi
 

Evoluţia Sa şi noi

Noi, locuitorii Pământului, suntem obişnuiţi să folosim ziua ca unitate de măsură pentru timp (perioada de rotaţie a Pământului în jurul axei sale) împărţită în ore, minute şi secunde, precum şi anii (perioada de rotaţie a Pământului în jurul Soarelui) care, la rândul lor, sunt împărţiţi în luni şi săptămâni.

El, universalul, are un mod diferit de a stabili timpul. Astfel, timpul e măsurat în Manvantaras*, care se extind pe perioade de milioane de ani pământeşti.

Ce parte din univers cuprinde Manvantara — cine poate şti, decât El? Iar pentru noi nu are nicio importanţă.

Manvantara e un ciclu de dezvoltare care constă în două faze: una manifestată şi alta nemanifestată. Prima fază începe cu crearea lumii şi se termină cu sfârşitul lumii. În timpul celei de‑a doua faze, nu există Creaţie, există numai El şi “materialul de construcţie” pentru noi Creaţii.

La începutul fiecărui ciclu, El creează (materializează) gradat un substrat dens — materialul din care sunt făcute planetele. Apoi, particule minuscule de energie sunt “semănate” pe unele planete. Aceste particule încep să evolueze pe reţelele cristaline ale mineralelor continuând să se dezvolte până la stadiul de întrupare în corpuri materiale ale plantelor, animalelor şi oamenilor. În cele din urmă, acestea trebuie să atingă acel nivel de perfecţiune care să le facă demne de a se contopi cu Creatorul şi, astfel, să‑L “îmbogăţească” cu ele însele. El conduce procesul lor de dezvoltare, le dă un anumit grad de “liber arbitru”, adică posibilitatea de a‑şi alege drumul în situaţiile de natură educaţională create de El. Avem chiar posibilitatea de a alege dacă vrem să mergem pe Calea Evoluţiei sau a involuţiei.

Ne iubeşte ca pe copiii Săi şi ne oferă mereu noi posibilităţi pentru a face alegerile corecte; noi, ori le vom accepta, ori le vom refuza.

De exemplu, El ne‑a dat cărţile Sfinte care conţin instrucţiuni despre cum ar trebui să trăim. Dacă le urmăm, ne vom perfecționa din ce în ce mai mult şi vom ajunge mai aproape de El. Dar, dacă nu le respectăm, s‑ar putea să ne îndepărtăm şi mai mult de Creator. Mijloacele folosite de El pentru a ne a atrage atenţia asupra greşelilor noastre sunt durerea şi suferinţa. În schimb, intensificarea sentimentului de fericire pe care îl avem pe măsură ce ne apropiem de El, serveşte ca semn sigur al succesului nostru.

Trebuie să încercăm să devenim “desăvârşiţi după cum şi Tatăl… cel Ceresc este desăvârşit”* (Matei 5:48) şi să ne unim cu El cât mai curând posibil. El ne cheamă în Îmbrăţişarea Lui, la fericirea supremă de a fi în El, în Unire cu El.

“Binecuvântaţi sunteţi voi care aţi cunoscut tentaţiile şi aţi fugit de ele! Binecuvântaţi sunteţi voi care sunteţi ocărâţi şi dispreţuiţi, din pricina dragostei pe care Domnul vostru o are pentru voi! Binecuvântaţi sunteţi voi care plângeţi şi sunteţi prigoniţi de cei fără speranţă (de mântuire), căci veţi fi mântuiţi de toată sclavia! Aveţi grijă şi rugaţi‑vă pentru ca să nu vă întoarceţi în trup (din nou), ci, mai degrabă, ca să ieşiţi din amărăciunea robiei acestei vieţi (pământene). … (Şi) când veţi scăpa de suferinţele şi patimile trupului, veţi avea odihnă … şi veţi domni împreună cu Regele, [după ce] v‑aţi unit cu El şi El cu voi, de acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin” (The Book of Thomas the Contender [13], 145).

Pentru a progresa mai rapid în autodezvoltarea noastră pe drumul spre Dumnezeu, putem încerca să ne îndrăgostim de El. “… Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta…” (Marcu 12:30). Căci emoţia dragostei este aceea care atrage şi uneşte o conştiinţă umană cu o altă conştiinţă umană, şi o conştiinţă umană cu Conştiinţa lui Dumnezeu.

* * *

În anul 553, liderii comunităţilor creştine existente în acel timp s‑au adunat la “sfat” şi au decis “în majoritate” să excludă din Învăţăturile lui Isus acea parte unde semnificaţia existenţei umane precum şi a altor fiinţe de pe pământ a fost explicată din punct de vedere evoluţionar. De aceea, Învăţăturile au fost lipsite de integritatea şi integralitatea lor. Ca urmare, oamenii nu au putut găsi răspunsuri la multe întrebări fireşti şi aşa au început să‑şi imagineze alte lucruri. De exemplu, au decis că păcatele moştenite de la Adam şi Eva reprezintă cauza suferinţelor de pe pământ. Prin urmare, suntem nişte păcătoşi, categoric fără nicio speranţă, în aşa fel încît, niciun efort de autoperfecționare sau de ajutor nu sunt necesare doarece, nu fac nimic altceva decât să ne ispitească în păcatul mândriei… Tot ce putem face e să continuăm să ne rugăm la “sfinţii patroni” şi la Fecioara Maria cerându‑le să se roage lui Isus Cristos să aibă milă de noi, şi să ne trimită în paradis în loc de iad…

Dar asemenea credinţe nu pot salva pe nimeni de iad, din moment ce sunt direct opuse Învăţăturilor lui Isus Cristos. El a spus că lumea trebuie să facă eforturi pe drumul spre autoperfecţionare. El a spus: “… Împărăţia lui Dumnezeu se binevesteşte (de Mine) şi fiecare se sileşte spre ea.” (Luca 16:16). De asemenea, El nu ne‑a chemat niciodată înapoi la păgânism.

Vom continua să discutăm acest subiect în următoarele capitole, dar acum, să examinăm câteva exemple din ceea ce a spus Isus referitor la dezvoltarea sufletului unui om de‑a lungul încarnărilor lui consecutive.

În timp ce privea la un spectacol al unor cântăreţi talentaţi, El a spus discipolilor Săi: “De unde le vine talentul şi priceperea? Nu e posibil ca ei să dobândească atâta perfecţiune a vocii şi atâtea cunoştinţe despre legile armoniei numai într‑o singură viaţă scurtă. Este aceasta un miracol? Nu. Totul îşi are originea în legile naturale. Cu mii de ani în urmă, aceşti oameni au început să stăpânească armonia şi toate (aceste) calităţi. Şi au venit din nou ca să înveţe mai mult…” (Evanghelia Tibetană).

Când discipolii L‑au întrebat despre Ioan Botezătorul, Isus le‑a răspuns: “Şi dacă voiţi să înţelegeţi, el este Ilie, cel ce va să vină. Cine are urechi de auzit să audă.” (Matei 11:14‑15). Cu o altă ocazie, El a spus: “… Eu însă vă spun vouă că Ilie a şi venit, dar ei nu l‑au cunoscut… Atunci au înţeles ucenicii că Isus le‑a vorbit despre Ioan Botezătorul.” (Matei 17: 12‑13)

Conform învăţăturilor lui Isus, între o reîncarnare şi alta, sufletele neprihănite învie în lumea imaterială şi “… nici nu se însoară, nici nu se mărită, ci sunt ca îngerii lui Dumnezeu în Cer.”(Matei 22:30).

Într‑o serie de multe încarnări, o fiinţă umană se dezvoltă în trei direcţii principale: intelectuală, etică şi ”psihoenergetică*”. Prima direcţie de dezvoltare e cea mai dificilă şi ia cel mai mult timp.

Diferenţele între oameni referitoare la nivelul de dezvoltare intelectuală sunt bine cunoscute. De exemplu, în psihiatrie oamenii sunt clasificaţi în diferite categorii: idioţi, imbecili, debili mintal, persoane cu probleme mintale pe fond “fiziologic”*, persoane cu probleme mintale serioase (demenţa parţială, schizophrenia, paranoia, etc.) — şi restul. Diferenţele intelectuale pot fi sesizate în mod evident în mediul religios.

De exemplu, unii oameni, în timpul rugăciunii, sunt capabili numai de a face mişcări rituale şi a cerşi pentru sine diferite bunuri de la Dumnezeu. În Ortodoxia rusă se foloseşte foarte frecvent următoarea construcţie verbală: “să te rogi la ceva”. Aceasta presupune efectuarea anumitor mişcări standard ale trupului atunci când cineva este în faţa unui obiect de rit.

Oamenii cu un nivel intelectual mai ridicat sunt capabili să studieze Voinţa lui Dumnezeu şi să depună efortul necesar pentru a se perfecţiona, în primul rând din punct de vedere etic.

Dar există oameni care sunt în stare să cuprindă întreaga profunzime a cunoştinţelor despre Dumnezeu; prin munca lor plină de abnegaţie, aceşti maeştri ajung să fie asemenea lui Dumnezeu şi să se unească cu El, terminându‑şi astfel evoluţia personală.

Motivul acestor diferenţe între oameni nu constă numai în caracteristicile specifice dezvoltării intrauterine, în bolile din copilărie, sau în felul în care au fost crescuţi şi educaţi, ci, în primul rând, în vârsta evolutivă a sufletului şi în efortul de autoperfecţionare pe care acest suflet l‑a făcut deja.

<<< >>>
 
Main pageBooksArticlesSpiritual filmsPhotogalleryScreensaversOur sitesLinksContact