Viaţa monahală

De‑a lungul multor încarnări pământeşti, ne pregătim să intrăm în ultimul stadiu al evoluţiei personale, care este adevăratul ascetism. Accentuez faptul că este vorba de ascetismul real, pentru că mulţi numai se joacă de‑a “călugării” fără să înţeleagă ce este Dumnezeu.

Înainte de acest stadiu, regulile generale de viaţă erau următoarele pentru fiecare persoană:

1./ Să‑şi dezvolte intelectul — ca una din funcţiile conştiinţei, ca “aparat” de gândire care implică memorizarea, analiza şi creativitatea, cu scopul de a acumula cunoştinţe despre aspectele principale: Dumnezeu, om, evoluţie. În mod normal, cunoştinţele concrete acumulate în timpul vieţii pământeşti nu se reţin de la o încarnare la alta. Ceea ce se reţine şi se transmite fiecărei noi vieţi sunt structurile conştiinţei, care au evoluat prin funcţionarea lor corectă, precum şi calităţile dezvoltate sau obţinute de‑a lungul unei vieţi ca, de exemplu, puterea, anumite calităţi intelectuale, anumite înclinaţii etice, etc.

2./ Să se perfecţioneze din punct de vedere etic, pornind de la recomandările date de Dumnezeu, pentru a ajunge la ceea ce El vrea ca noi să fim.

3./ Să‑şi dezvolte sfera emoţională corect şi să sporească în sine însuşi dragostea pentru Dumnezeu, dragoste ce trebuie, la un moment dat, să se transforme în pasiune pentru El.

4./ Să facă tot posibilul să cultive şi să realizeze subtilitatea emoţională şi să nu permită împietrirea conştiinţei.

Este firesc ca în primele stadii ale evoluției personale să nu ne străduim pentru cunoașterea celor mai înalte niveluri: ne îndrăgostim, nu de Dumnezeu, ci de oameni și lucruri, vrem să urcăm, nu la Împărăția cerească, ci pe un vârf de munte atunci când vom merge în drumeții, sau dorim să primim o diplomă universitară, un doctorat... Este bine, este în regulă! Toate acestea constituie antrenamentul înainte de Escaladarea principală. Și este necesar să se efectueze această Escaladare numai atunci când suntem pregătiți la nivelul tuturor parametrilor menționați mai sus.

Și numai atunci, nu mai înainte, atenţia cuiva începe să fie îndreptată de la cele pământești, la ultimul şi cel mai important Iubit – Regele a tot ceea ce există. Ca rezultat, practicantul spiritual ajunge să intre în Camera Nupţială (Evanghelia după Filip [26], 67,125,127), unde se întâlnește cu Preaiubitul şi, în cele din urmă, se stabileşte în Locaşul Său unde se va uni cu El.

Această etapă de dragoste plină de intensitate pentru El, este adevăratul monahism.

Cuvântul călugăr este de origine greacă. Acest termen se foloseşte pentru a denumi o persoană care a ajuns la starea de solitudine, adică, starea în care s‑a îndreptat cu “faţa conștiinței” sale către Preaiubitul şi nu se mai identifică cu nimic pământesc, incluzând propriul său trup. Călugărului îi este dor de El, atunci când ceva de pe acest Pământ îi distrage atenția de la comunicarea cu El. Călugărul are o dragoste plină de pasiune, anticipând fiecare nouă întâlnire.

Călugărului îi este rușine de imperfecțiunile sale în timpul întâlnirilor pline de iubire din Locașul Domnului. Călugărul se străduiește să devină mai bun, iar Domnul îi explică modul în care s‑o facă. “Împărăția” în care călugărul trăiește acum, într‑adevăr, “nu este din lumea aceasta” (Ioan 8:23; 18:36). Totuşi, comportamentul călugărului în relațiile cu alte persoane rămâne cel adecvat.

* * *

“Intraţi pe poarta cea strâmtă, că largă este poarta şi lată este calea care duce la pieire, şi mulţi sunt cei care o află. Şi strâmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă (adevărată), şi puţini sunt cei care o află.” (Matei 7:13‑14)

“Dar eu vreau ca voi să fiţi fără de grijă. Cel necăsătorit se îngrijeşte de cele ale Domnului, cum să placă Domnului. Cel ce s‑a căsătorit se îngrijeşte de cele ale lumii, cum să placă femeii. Şi este împărţire: şi femeia nemăritată şi fecioara poartă de grijă de cele ale Domnului, ca să fie sfântă şi cu trupul şi cu duhul. Iar cea care s‑a măritat poartă de grijă de cele ale lumii, cum să placă bărbatului.” (1 Cor 7:32‑34)

“Oricine a venit să ştie (cu adevărat) lumea, a descoperit (că este) o carapace şi cine a descoperit (că este) o carapace, lumea nu merită acea persoană.” (Evanghelia după Toma [27], 56)

“Lasă pe unul care a găsit lumea și a devenit bogat (în lucrurile pământești) să renunțe la lume!” (Evanghelia după Toma [27], 110)

“Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă.” (Matei 6:33)

“… Camera Nupţială ne‑a invitat înăuntru!” (Evanghelia după Filip [26], 125

“În timp ce trăim în această lume, este necesar pentru noi să realizăm Învierea, astfel încât, când părăsim trupul, să ne aflăm în [stare de] Calm şi nu rătăcind pe afară.” (Evanghelia după Filip [26], 63)

“Aceia care au ieşit din lume, nu pot fi stăpâniţi… ei sunt mai presus de pasiune şi de frică.” (Evanghelia după Filip [26], 61)

“Aceia care spun că ei vor muri întîi şi apoi se vor înălţa, greşesc. Dacă nu primesc Înălţarea când sunt întrupaţi, ei nu vor primi nimic după ce îşi vor părăsi corpurile.” (Evanghelia după Filip [26], 90)

“Numai aceia care şi‑au cunoscut Esenţa se vor bucura cu adevărat!” (Evanghelia după Filip [26], 105)

“Fiii Camerei Nupţiale au unul şi acelaşi nume!” (Evanghelia după Filip [26], 87)