English Español Français Deutsch Italiano Český Polski Русский Română Українська Português Eesti 中文 日本

Cunoștințe contemporane despre Dumnezeu, evoluție și sensul vieții umane.
Metodologia dezvoltării spirituale.

 
Apostolul Marcu
 

Revelaţiile Maeştrilor Divini/Apostolul Marcu


Apostolul Marcu

“Eu, Marcu, vă salut! Sunt cu toată inima Mea cu voi! Iar cu mâinile Mele vă ajut să purtaţi greutatea pe care o aveţi pe umeri!”

“Marcu, ne‑ai spus că Tu, ca şi Matei, ai fost încarnat în Anglia după ce ai trăit pe Pământ în timpul lui Isus. Te rugăm, să ne spui cine ai fost când ai venit în acea încarnare? Şi cum l‑ai cunoscut pe Creator?”

“Nu am avut nicio amintire despre încarnarea anterioară. Totuşi există memoria sufletului, conștiința. Născut în Anglia în timpul dominaţiei catolice, M‑am simţit ca o pasăre într‑o cuşcă. Sufletul care l‑a atins pe Cel Măreţ nu se poate obişnui cu viaţa într‑o cuşcă, chiar şi într‑una foarte comfortabilă!

“Închipuţi‑vă: numele lui Isus aducea bucurie în inima Mea, în timp ce biserica — repulsie în suflet! Nu am avut posibilitatea de a citi, nici măcar Evanghelia pe care am scris‑o în încarnarea Mea trecută…”

“Cine te‑a învăţat pe vremea când erai încarnat în Anglia?”

“Isus…

“Toţi Aceia Care am fost în contact cu Isus, am fost născuţi în următoarea încarnare cu inimi în care a trăit Isus. Oriunde am fost — Isus a fost întotdeauna cu Noi. El ne‑a ‘insuflat’ Adevărata Viaţă, iar Noi am ‘zburat’ către alte ţinuturi, către alte vieţi*, purtând Lumina lui Isus în Noi Înşine. Precum păsărelele care‑şi poartă inelul, Noi toţi eram logodiţi cu Dragostea lui Isus…

“Îţi aduci aminte când ţi‑am spus odată că, atunci când am demisionat din postul de ambasador, am început să primesc mesaje de la Dumnezeu?… Atunci am început să‑L aud şi să‑L văd pe Isus!”

“Te rugăm, povesteşte‑ne despre aceasta în detaliu!”

“Pe vremea aceea eram ambasador. Odată, înainte de a începe o călătorie pentru o misiune diplomatică, m‑am dus într‑o biserică unde M‑am rugat ca Domnul să Îmi dea puterea şi priceperea de a rosti cuvintele plăcute Dumnezeului Meu… Credeam că ceream aceasta pentru misiunea ambasadei Mele…

“Deodată, o Lumină strălucitoare a inundat totul în jur… şi L‑am văzut pe Isus!…

“El a spus:

‘Munca pe care o faci tu nu este aceea pe care trebuie s‑o faci, iubitul Meu Marcu!… Tu ar trebui să‑Mi ceri altfel de cuvinte! Şi ar trebui să te preocupe alte lucruri!…

‘Voi îndeplini cerinţa ta, însă o voi face într‑un mod diferit, nu cum te aştepţi tu. Te voi învăţa ce să faci şi cum să vorbeşti!

‘Demisionează din postul tău și predă afacerile tale. Am să îţi încredinţez un post diferit — acela de a fi Mesagerul Meu! De acum încolo vei face ceea ce vrea Domnul Tău!’

“Când am demisionat din post, M‑au considerat nebun… şi Mi‑au permis să plec la un castel de familie pentru a trăi acolo în izolare…

“De atunci încolo, numai Isus a rămas în viaţa Mea! Era de ajuns să rostesc Numele Lui și El Se manifesta imediat, inundând totul împrejurul Meu şi în Mine cu o Strălucire Aurie. El a devenit mai real decât tot ceea ce Mă înconjura… vorbeam cu El, Cel Viu! El Mi‑a arătat viața Mea trecută, episoadele vieții Sale şi Mă chema cu blândețe pe fostul Meu nume — Marcu…

“Apoi El a început să se manifeste în mod diferit — ca Universal, Unul cu Creatorul! El M‑a învățat Meditațiile de Contopire cu El și M‑a scufundat în El.

“L‑am întrebat pe Isus:

‘Cum pot ajuta oamenii?’

“El a răspuns:

‘Uite: am atins multe suflete, și toți aceia care aspiră la Mine primesc ajutorul meu — ca și tine.

‘Există o atingere a lui Dumnezeu care transformă sufletul; după aceea, viața trăită anterior, în păcate și vicii, devine imposibilă, de neconceput pentru suflet. Acesta este numit momentul adevărului.

‘Foarte puțini oameni sunt pregătiți pentru o astfel de atingere. Eu te voi ajuta să‑i găseşti. Trebuie să înveţi să‑i vezi — și să simţi momentul în care se poate atinge sufletul omului în acest fel…

‘Mi‑ai dat inima ta pentru totdeauna — și Îţi dau pentru totdeauna pe‑a Mea, care este Una cu Dumnezeu‑Tatăl! Eu voi fi mereu cu tine, în tine! Eu îţi voi da cuvintele pentru a spune Adevărurile mele! Eu îţi voi întări Puterea Duhului, Care nu va putea fi zdruncinată de încercări! Te voi învăța să vezi momentul în care ai putea atinge sufletele cu Focul Meu.

‘Dumnezeu‑Tatăl va trăi în tine aşa cum trăieşte în Mine!’

“Am împlinit această poruncă a lui Isus.

“Am găsit pe cei câţiva cărora am putut le să ofer Învăţăturile Sale în toată deplinătatea lor.

“Isus Mi‑a dictat, de asemenea, o carte, care a devenit un manual pentru Mine și pentru unii dintre ucenicii Mei…

“Din păcate, ceea ce am făcut nu a rămas printre oameni pentru mult timp…”

* * *

“Pentru a trece din starea sattva* în Locașul Creatorului, este nevoie doar de un singur pas! Însă este necesar să ştii cum să‑l faci.

“Sattva este paradis, o stare paradisiacă a sufletului.

“În prezent, doar foarte puțini oameni cunosc paradisul! În total, aproximativ 400‑450 de oameni de pe Pământ cunosc adevărata sattva.

“Și câţi dintre ei vor atinge Divinitatea?”

“Niciunul — în medie! Aceasta este starea planetei în momentul de faţă — planeta care nu există pentru Dumnezeu!

“Productivitatea planetei pentru Dumnezeu este foarte mică acum!

“Acesta este motivul pentru care există o tendință spre un număr din ce în ce mai mare de distrugeri pe planeta Pământ. Pentru ce? Pentru a ajuta oamenii să‑şi revină și să înceapă să‑L caute pe Dumnezeu, în loc doar să vorbească despre El!”

<<< >>>
 
Main pageBooksArticlesSpiritual filmsPhotogalleryScreensaversOur sitesLinksContact